În spatele fiecărui copil care evoluează frumos într-un sport există, de cele mai multe ori, o echipă care lucrează în aceeași direcție. Această echipă este formată din trei persoane: copilul, părintele și antrenorul.

Fiecare are un rol diferit, fiecare are responsabilități diferite și fiecare contribuie la dezvoltarea sportivă și personală a copilului. Atunci când aceste trei roluri sunt bine înțelese și se completează reciproc, progresul apare aproape întotdeauna.

În schimb, atunci când comunicarea lipsește sau când unul dintre aceste roluri încearcă să îl înlocuiască pe celălalt, apar confuzii, tensiuni și, uneori, chiar dorința copilului de a renunța la sport.

Fiecare are un rol bine definit

Antrenorul este responsabil de pregătirea sportivă. El stabilește obiectivele, corectează tehnica, organizează antrenamentele și construiește parcursul de dezvoltare al copilului.

Părintele are un rol la fel de important, dar diferit. El oferă sprijin emoțional, creează rutina necesară, îl ajută pe copil să fie consecvent și îi transmite încredere atunci când apar momente dificile.

Copilul, la rândul lui, are responsabilitatea de a participa activ, de a asculta, de a încerca și de a învăța. Atunci când fiecare își respectă propriul rol, colaborarea funcționează firesc.

Încrederea este fundamentul relației

Una dintre cele mai importante calități într-o relație dintre părinte și antrenor este încrederea. Un copil observă foarte repede dacă părintele are încredere în antrenorul său.

Dacă după fiecare antrenament părintele critică deciziile antrenorului sau pune permanent la îndoială metoda de lucru, copilul va începe, fără să își dea seama, să își piardă și el încrederea.

În schimb, atunci când părintele transmite respect și susținere față de antrenor, copilul va accepta mult mai ușor corecturile și va avea mai multă deschidere către învățare.

Asta nu înseamnă că părinții nu trebuie să pună întrebări. Dimpotrivă. O comunicare deschisă este benefică, atât timp cât este bazată pe respect și pe dorința sinceră de a înțelege procesul de pregătire.

Comunicarea previne majoritatea problemelor

De multe ori, conflictele nu apar din rea-voință. Apar din lipsa comunicării. Un părinte poate interpreta greșit o decizie a antrenorului. La fel, un antrenor poate să nu cunoască o situație personală prin care trece copilul.

Tocmai de aceea, dialogul este esențial. Atunci când există comunicare, apar soluții. Atunci când fiecare presupune ce gândește celălalt, apar neînțelegeri. O relație sănătoasă presupune ca ambele părți să poată discuta deschis despre obiective, dificultăți și așteptări.

Copilul nu trebuie pus între două autorități

Una dintre cele mai dificile situații pentru un copil este aceea în care primește mesaje diferite. Antrenorul îi spune un lucru.

Părintele îi spune altceva. Copilul nu mai știe pe cine să asculte. Această situație îi creează nesiguranță și îl împiedică să evolueze. De aceea, este important ca eventualele neclarități să fie discutate direct între adulți, nu prin intermediul copilului.

Copilul nu trebuie să devină mesager și nici arbitru între părinte și antrenor. El trebuie să rămână concentrat pe ceea ce are de făcut: să învețe și să se bucure de proces.

Încrederea se construiește în timp

Rezultatele importante nu apar după câteva săptămâni. Uneori este nevoie de luni sau chiar de ani pentru ca un copil să își atingă adevăratul potențial.

În această perioadă este normal să existe și momente mai dificile. Vor exista competiții mai puțin reușite. Vor exista antrenamente în care copilul pare că stagnează.

Vor exista perioade în care motivația lui va scădea. Exact în aceste momente este nevoie ca părintele și antrenorul să fie de aceeași parte. Nu unul împotriva celuilalt.

Respectul este un exemplu pentru copil

Copiii învață mai mult din ceea ce văd decât din ceea ce li se spune. Atunci când văd doi adulți care comunică civilizat, se respectă și colaborează pentru binele lor, învață o lecție extrem de valoroasă.

Înțeleg ce înseamnă colaborarea și respectul. Înțeleg că oamenii pot avea opinii diferite și totuși pot lucra împreună. Aceste lecții sunt la fel de importante ca orice medalie sau rezultat sportiv.

Concluzie

Succesul unui copil într-un sport nu depinde doar de talentul lui și nici doar de valoarea antrenorului. Depinde foarte mult de relația care se construiește între familie și antrenor.

Atunci când există încredere, comunicare și respect reciproc, copilul se dezvoltă într-un mediu stabil și sănătos. Iar acest mediu îi oferă cele mai bune șanse să evolueze, nu doar ca sportiv, ci și ca om.

La Soft Step credem că performanța nu se construiește niciodată de unul singur. Ea este rezultatul unei echipe în care copilul, părintele și antrenorul trag în aceeași direcție, având același obiectiv: dezvoltarea armonioasă și pe termen lung a copilului.

Cu respect și entuziasm,
Andrei DUCA
Antrenor, fondator Soft Step