Majoritatea părinților își doresc ca ai lor copii să devină disciplinați, motivați, perseverenți. Îi aduc la dans sportiv cu intenții sincere: pentru mișcare, pentru încredere în sine, pentru o direcție sănătoasă.
Dansul devine rapid mai mult decât o activitate – devine un cadru în care se formează caracterul.
Însă, în acest proces, există un aspect esențial care merită conștientizat:
Copilul nu doar ascultă ce i se spune. Copilul învață, mai ales, din ce vede.
Iar părintele este prima și cea mai importantă oglindă în care copilul se reflectă.
Ce valori transmiți ca părinte – chiar și fără să spui nimic?
Chiar și cele mai mici gesturi transmit mesaje. Fără să ne dăm seama, copiii observă și învață din:
- atitudinea noastră față de lecții și program;
- felul în care vorbim despre club și antrenori;
- cum tratăm consecvența și prioritățile;
- reacțiile după o competiție sau o zi mai puțin reușită.
De exemplu:
- Dacă tratăm lecțiile ca pe ceva important, copilul simte că merită implicare.
- Dacă prioritizăm alte activități în locul antrenamentelor, va învăța că dansul poate fi ușor amânat.
- Dacă ne exprimăm îndoielile în fața lui, va deveni nesigur, chiar dacă nu ne spune.
Nu trebuie să avem discursuri perfecte. Dar este important să știm că atitudinea noastră devine model.
Copilul copiază atitudinea, nu discursul
Poți să spui copilului:
„Fii serios!”,
„Fii disciplinat!”,
„Concentrează-te!”
…dar dacă el te vede:
- uitând de ședințele promise,
- întârziind mereu la sală,
- ignorând importanța competițiilor mici,
- lipsind de la momente importante pentru club,
atunci va învăța că nu trebuie să fie serios, disciplinat sau concentrat cu adevărat.
Copiii simt dacă părinții cred cu adevărat în proces
Un copil care știe că părintele lui are încredere în antrenor, în club și în el – prinde aripi.
În schimb, un copil care simte că părintele:
- se îndoiește,
- compară constant cu alții,
- comentează totul,
- oferă scuze în loc de încurajări,
va deveni confuz, nesigur, dezinteresat sau chiar rebel.
Performanța nu crește în îndoială. Crește în încredere.
Exemplul părinților modelează cultura clubului
La Soft Step, cultura noastră de club este una bazată pe:
- muncă serioasă,
- respect reciproc,
- comunicare clară,
- prezență activă și implicare.
Părinții sunt parte din această cultură. Atitudinea lor:
- influențează moralul copiilor,
- influențează energia grupului,
- influențează colaborarea cu antrenorii,
- poate ridica sau destabiliza o întreagă generație de sportivi.
Ce poate face un părinte ca „oglinda” să fie una bună?
- Să fie consecvent
Nu doar „când are timp”. Ci mereu. Așa cum cere și de la copil. - Să nu critice, ci să susțină
Observațiile se discută cu antrenorul, nu cu copilul ca și cum ar fi un coleg de birou. - Să transmită respect față de club și echipă
Prin ton, prin comportament, prin exemplu. - Să investească, nu să contabilizeze
Dacă dansezi cu gândul „cât costă fiecare pas”, nu vei construi bucurie sau încredere în copil.
Dansul sportiv este o investiție în caracter, nu un serviciu la oră. - Să se bucure de proces, nu doar de podium
Un copil aplaudat pentru efort va munci mai mult decât unul certat pentru lipsa medaliei.
Cea mai bună întrebare pe care o poate pune un părinte
„Sunt eu un model pentru ceea ce îi cer copilului meu?”
Dacă vrei ca el:
- să fie serios,
- să muncească,
- să respecte oamenii din jur,
- să aibă răbdare,
- să își urmeze pasiunile…
…ar trebui să vadă aceste lucruri în tine.
Concluzie
La Soft Step, educația sportivă nu se face doar în sală. Se face și acasă. În familie. În fiecare zi.
Părintele este prima oglindă. Cea mai clară. Cea mai importantă. Cea mai durabilă.
Copilul nu devine ce-i spui să devină. Copilul devine ce ești TU, în fața lui, zi de zi.
Dacă vrei un campion – fii tu primul model de performanță.
Cu respect și entuziasm,
Andrei DUCA
Antrenor, fondator Soft Step
